expozitii si lansari
lanasare Mall Plaza Romania, 2006
expozitii la Biserica “Coborarea Sfantului Duh”, Titan
lanasare Mall Plaza Romania, 2006
expozitii la Biserica “Coborarea Sfantului Duh”, Titan
December 1, 2007 at 7:29 pm |
http://www.victoritadutu.home.ro
victoritadutu@yahoo.com
Carte debut,:“Spaţii” apărută la Editura Muzeului Literaturii Romane, august , 2003.
Volumul I
VICTORIA
DUŢU
SPAŢII
Cerc
<<<
Era în aripa mea
Ochiul ce mă durea.
Zburam cu aripile strânse,
Zburam cu capul plecat,
Zburam cu mâinile-ntinse
În zări…
Spre El…
Zburam cu gura-ncleştată …
Ochiul din aripa mea
Ce mă durea , plângea.
<<<
O jumătate de flacără
Ardea în jos peste flori.
Crengile se scurgeau în flăcări
Pe pămâtul arzând.
Ardea pământul mereu,
Vulcanic ardeau stelele ,
Visele…visele…
Cealaltă jumătate de flacără zbura .
Aripi creşteau prin locurile
Unde ea ardea pământul,
Aripi creşteau cu faţa spre lună
Aripi creşteau
Pe acolo pe unde zbura
Şi-n nebunia ei mare se izbi
De cealaltă jumătate a ei.
Luă foc tot pământul
Şi-n această ardere de jertfă
Flacăra deveni rotundă.
<<<
Atunci cănd se retrag apele, munţii…
Când poţi să vezi cu claritate ce-ai dorit
Îţi vin
în ajutor bucăţi de stea
Şi prinzi cu mâna
Frânturi de ceruri
<<<
Am întins mâna mea în faţa soarelui
Şi se desfăceau mugurii în flori
Flori plouau peste tot pământul
Şi cerul se desfăcea , se deschidea,
Şi cerul cobora în inima mea ,
În sufletul meu ,
Se desfăcea cerul în flori
Şi curgea lumina în mugur ,
Curgea lumina în mugur
Speranţa
<<<
E cineva care stă şi priveşte
Dincolo de timp şi de spaţiu
Printr-o bucată de cer
Şi printr-o sclipire de stea.
<<<
Secvenţă de ideal
Rupt în două şi
Sfărâmat.
Ruptură de deal
Şi muchii de sferă
Vin spre mine
Şi m-alungă-n larg.
Hei, oglindă a mării…
Nu mă primi !!
Nu mă primi !!
<<<
Priveşte ochii
În lună distruşi,
Vezi-ţi vulcanul,
Ţăşnind în lavă.
Ai răbdare!
Ai răbdare!
Şi vei vedea
Lumina negrului.
<<<
Vis,vis, eu,
Frig, vânt, frig,
Culori , frig , vânt,
Sfinţi , lacrimi, cântec,
Sfinţi , cântec , lacrimi,
Vânt,
Sfinţi,
Cântec , dangăt
Lumânare, dangăt , clopot,
Noi, glas, cântec , lacrimi,
Noi, lacrimi, cântec,
Noi, lumânare, dangăt,
Noi, lumânare,
Noi, vis.
<<<
Rugăciune
Clopot
Rugăciune
Dangăt
Bate clopotul
Sună clopotul
Rugăciune
Rugăciune.
<<<
Lumânare
Călăuză de drum
Lumânarea
Ce lumină
Drumul…
<<<
În zadar aştept
Să răsari din ape
Nu vei răsări
Niciodată,
Fiind prezent
În orbirea
Uitării mele.
POARTA CE S-A DESCHIS
<<<
Puterea
De a găsi,
De a găsi lucrurile din afară,
De a le descoperi esenţa,
Esenţa din lăuntru,
Dar mereu sunt,
Sunt numai la poarta
Care e deschisă,
Pentru că au deschis-o vânturile.
Dar vor veni altele
Şi o vor închide la loc,
Iar zgomotul
Va fi groaznic,
Ca o bubuitură
Din adâncuri,
Pentru că eu
Nu am fost capabilă
S-o închid la timp,
Iar acum,
Acum mă tângui,
Că poarta e înţepenită în Formele ei de
Începuturi.
<<<
Sunt undeva departe,
Dar depărtările astea
Parcă ar fi aici
Aici, chiar aici,
În inima mea
Chiar aici, unde ar putea fi
Scaunul acesta, masa aceasta,
Patul acesta pe care dorm.
<<<
Fereastra
Prin care văd…
Eu privesc
Chiar aici,jos,
În stradă
Cum oamenii trec.
Eu sunt departe,
Aproape
În mine.
<<<
În mine există
Depărtarea,
În mine există
Apropierea,
Eu am cuprins depărtarea
Cu ochii,
Am cuprins depărtarea
Cu gândul,
Am cuprins depărtarea
Cu un avânt
Şi chiar am zburat
Aici,
Acum,
Până departe.
<<<
Lumea
Nu e decât
Un amalgam
De simboluri
Absurde.
<<<
Vreau
O
Altă
Lume!!
<<<
Veşnicia
Coboară
Printr-un cânt,
Ce a încetat
Să mai fie
Cuvânt.
<<<
Cântec şi lacrimi
Cântec şi zbor
Clinchet şi lacrimi
Sănii şi zbor
Copilărie şi dor
Vis şi iubire
Uitare…
<<<
Să plece, să plece,
Să plece de lângă mine,
Că n-o mai suport,
Eu sunt lumea
Şi te alung de lângă mine
Pentru că nu meriţi să trăieşti aici,
Nu ai învăţat să te porţi
Nu ai învăţat să râzi, să te prefaci,
Râzi, râzi de multe ori ca noi,
Dar râsul tău mă enervează,
Pleacă, pleacă,
Nu meriţi să trăieşti aici.
Eu sunt lumea şi te alung
De printre oameni !
Eu nu suport
Sinceritatea !!!!!!
<<<
Munţii răscoală munţii,
Timpul răscoală vremea,
Locul aşteaptă să vină sfârşitul,
Omul aşteaptă să vină iubirea.
Totul trece.
Totul rămâne.
<<<
E veşnică această
Contradicţie,
Ce ne frământă
Paşii şi gândirea,
Ne-apropie,
Ne desparte
Şi iaraşi ne aruncă-n
Orizonturi depărtate.
<<<
Dacă ar fi să adorm,
M-aş gândi,
Că mă voi trezi cândva,
Departe în timp,
În conştiinţa mea,
Dar mie mi-e frică s-adorm,
Mi-e frică să mă las
Într-un somn adânc,
Mi-e frică de
Uitare.
<<<
Atunci
Când mă privesc în somn
Aud dintr-o dată
Cum un glonţ a spart
Geamul ferestrei din camera mea
Şi atunci văd
Lumea.
Eu dorm,
Nu-mi mai e frică de somn.
CEVA
<<<
E atunci când ai ceva de spus,
Câd macinâ şi chinuie în tine,
Ceva ce nu poţi exprima.,
Un necuvânt adânc,
Ce –ţi izolează
Paşii de ceilalţi.
<<<
E cineva aici care doineşte,
Vreau să-l aud şi eu,
E linişte şi păsările cântă,
Ce iarnă e !
Şi totuşi nu e frig.
<<<
Încerc în zadar
Să caut frunza tăcerii,
Tăcerea a dispărut
Ucisă de zgomot,
Şi totuşi…
Câtă tăcere e-n cer !!
<<<
Un colţ de copac
A dispărut,
S-a dus undeva-n nemurire…
Hei, oglindă a mării,
Mă primeşti în nemurirea ta ?
S–a dus un colţ de copac
În veşnicie
<<<
E un cânt prin cânt,
Intrat în legendă poate…
Şi totuşi e iarnă,
Şi stau rezemată de zidul cetăţii,
Încerc să mai spun
Cu privirea
Încă un cuvânt,
Dar mă opreşte ceva…
Rupt din eternitatea luminii.
<<<
Aud clopotele cum bat,
Simt suflarea vântului rece,
Încerc să mă trezesc,
Să-mi trezesc privirea amorţită de gând.
Şi iarăşi privesc,
Şi iarăşi privesc,
Zidul vechi ,zidul vechi
De lumină.
<<<
Mă îndrept cu privirea
Spre cevaul din mine,
Şi vântul îmi spulberă pletele ,
Şi glasul cântat
Mă trezeşte din vis ,
Amintindu-mi,
Că trebuie
Să devin
Eu …
<<<
Frânturi de stele
În ochii mei obosiţi ,
Căutând lumina
Prin bucăţi de vis.
Caut un alt
Univers.
<<<
Trebuie
Să ajung
La
Gândul pur,
La
Gândul pur.
<<<
Totul cântă şi tace
Ca-n vis,
Dang, dang, dang,
Cântă prin zăpadă
Clopotul.
<<<
Cântare veche
Înveşmântată în alb.
O carte uitată
În deal la izvor.
Şi mă-nvârt,
Şi dansez
În cântec de clopot.
<<<
Cuvintele mele
Au încetat să mai fie.
Totul îmi cântă
În privire şi glas.
Eu plutesc în muzica din mine,
Şi privesc,
Şi privesc
Şi mă-nalţ,
Şi mă-nalţ
Şi nu mai ştiu …
<<<
Unde aţi dispărut
Copaci fără frunze ?
Şi zăpada ?
Nori şi ninsoare ?
Aud…
Ochii mei sunt izvoare în mers!!
Mă uit în jos
Cu teamă…
Vai !
Am început să cobor…
Am găsit întuneric,
Fără să ştiu,
M-am uitat
Spre pământ.
<<<
Caut prin întuneric
Şi parcă am găsit.
O rază de lumină,
A zorilor ce au venit,
Îmi descoperă chipul meu,
Udat de lacrimi
În oglindă
Ceva…
<<<
Cevaul
Din mine…
Îi privesc chipul
Prin întuneric
În oglinda din
Faţa mea.
Mă gândesc
Şi parcă văd,
Îl vâd întors cu spatele,
Căutându-mi faţa
A lui
Şi a mea.
<<<
Aştept,
Aştept
Şi e noapte mereu.
Aştept ceva
Să se reverse din mine,
Dar mă mistui
În foc
Zadarnic.
Ploia nu-mi vine
Să-mi spele ochii de fum.
CULORI
<<<
Sunt mărgăritare transformate în lacrimi
Cad în lac printr-un foşnet sublim,
M –am uitat spre în jos,
Ajunsesem prea sus ?
Mă ameţise distanţa
Şi răceala zăpezii?
Dezechilibrându –mă ,
Am început să cobor,
Am ajuns cufundată în lac.
Acum
Îmi caut mărgăritarele?
<<<
Eu
Sunt
Aici
Şi
Acum
Ceea ce
Sunt.
<<<
Eu sunt aproape.
Eu sunt departe.
Pentru că zările sunt
Sub picioarele mele.
<<<
Apele lacului
La început luminoase
Şi apoi revărsate
Spre albastru,
Înconjurat de verde,
Ce merge spre galben,
Galben ce urcă
Spre violet
Şi apoi
Spre albastru.
<<<
Stau
În întunericul de catran
Al încăperii mele
Şi aştept
Răsăritul soarelui.
Văd cum întunericul
Se luminează încet,
Dar sigur.
<<<
Semnalul cocoşului
Anunţă sosirea zorilor,
Ca o trâmbiţă puternică
De lumină
În întunericul ce-şi revarsă
Chipul în
Oglinda
Din odaia mea.
<<<
Mi-am pierdut oile
Prin furtună.
Am luat-o
Pe drumul cu plopi.
M-a trezit simfonia tăcerii
Şi oile,ce erau lângă mine,
Udate de ploaie
<<<
Lumina lacului,
Apele lacului,
Tăcerea lacului
Şi tăcerea mea.
<<<
Râsul meu
E tot mai puternic,
E departe de mine,
Devine
Tot mai metallic,
Până nu-mi aparţine.
E un râs străin,
Ce-mi protejează
Tăcerea
Şi căutarea disperată
A tăcerii.
<<<
Mă-nvârt într-un picior,
Mă-nvârt
Şi ploaia cade
Deasupra mea,
Spălându-mi
Praful
De pe haine.
<<<
Hainele subţiri
Şi florile
Primesc binecuvântarea
Luminii.
Privesc spre cer,
Primindu-mi
Sărutul ploii.
<<<
Mereu căutându-mă,
Mereu întrebându-mă.
Dimineaţa e aici,
E departe.
E rouă.
E lumină.
E întuneric.
<<<
În vuietul disperat
Al depărtărilor,
Te caut
Şi mă sperii.
Mă caut
Şi Te caut mereu.
Mai caută!
Spune gândul din mine,
Batjocoritor
<<<
Vreau
Să pot
Să regăsesc
Visarea
Plină de …
Poarta
E larg deschisă
Pentru călători
Dar asta e intrarea…
<<<
Ea porni spre deschis,
Deschisul se lărgi
Iar haile îi culegeau
Întunericul
Transformat în rouă.
<<<
Privirea ei
Un fir subţire
De
Iarbă
Albastră
Şi verde,
Şi roşie,
Şi …
<<<
Ea privi
Cum
Noaptea se strânse
Într-un bob de rouă
Violet,
Ce cântă
Muzica făcută drumul
De sub picioarele ei.
<<<
Privesc mereu
La o poartă galbenă,
Deschisă
Dar nu o pot trece,
Pentru că sunt
Prea mult afară
Şi prea puţin
Înlăuntru.
<<<
Ochii vin spre mine
Şi genele mă dor,
Mă doare tot,
Inclusiv
Bolta cerească
A visului meu.
<<<
Aşteptarea
Îmi răstoarnă gândurile,
Devin o altă fiinţă,
Cu o altă minte,
Ce-mi ascunde
Propriile mele gânduri.
Mi-e frică
De poarta
Mereu deschisă,
Pe care nu intră nimeni.
May 26, 2008 at 12:12 pm |
PICTURA CA TERAPIE
Traim intr-un secol al vitezei, in care imaginea ne
agreseaza , ne bulverseaza, ne irita, ne subjuga si ne
ingreuiaza visele. Viata pe care o ducem fiecare
dintre noi este una a stresului permanent, a fugii
continue dupa performanta si dupa starea aceea de a fi
invingator, de a fi mereu pe primul loc, de a te
depasi pe tine insuti.
Imaginile si privelistile din jurul nostru, in acest
oras in care traim si in care totul pare sa se
desfasoare intr-un vartej, devin pentru ochii nostri
si pentru subconstientul nostru sageti ale insomnieie
si nelinistilor sufeltesti. Ceea ce traim zilnic este
deosebit de greu. De aceea arta trebuie sa propuna
altceva, o alternativa la ceea ce se arata in fata
noastra zilnic. Imaginea pe care trebuie sa o propuna
un artist este una a linistii si a odihnei, o imagine
care sa vorbeasca despre sanatatea si libertatea
spiritului nostru, nu trebuie sa mai vina si ea sa
prezinta forma de alienare a societatii si
indepartarea ei de la ordinea si aomonia originara.
Imaginea creata de un artist trebuie sa vina cu lumina
si armonie, cu frmusete. E nevoie in timpurile astea
sa creem prin arta ordinea pe care o gasim in
matematica sau in religia lui Hristos. Arta trebuie sa
fie aceasta expresia a cautarii absolutului, a lui
Dumnezeu, sa fie expresia nevoii noastre de ceresc.
Abia atunci va putea sa exprime frumusetea care va
salva lumea, asa cum a spus Dostoievski, dar el vorbea
de frumusetea lui Dumnezeu, care cuprinde si aceasta
stare de armonie dintre corpul, sufletul si mintea
noastra.
Va aduc in fata dumneavoastra o suita de mai multe
tablouri pictate in toate nuantele de albastru si
albastru ceresc pentru ca albatrul este culoarea
nemarginitului, este culoarea infinitului, care se
intinde deasupra noastra si sub pasii nostri prin
viata pe care o ducem catre vesnicia lui Dumnezeu.
Traim in acest oras in care blocurile se inalta din ce
in ce mai frumoase si din cauza inaltimii lor nu se
mai vede cerul. Putem sa-l vedem numai daca facem un
efort sa ne desprindem pentru cateva minute de ceea
ce traim zilnic, de ceea ce suntem intr-un fel
obligati sa gandim dupa viata pe care o ducem.
Tablourile pe care eu vreau sa le prezint inseamna
pentru mine un fel de incercare de a aduce cerul langa
noi, mai aproape, plutind chiar in fata ochilor
nostri.
Poezile pe care le anexez exprima aceasta nevoie de a
merge mai departe spre armonia si frumusetea care este
in inima noastra mereu si trebuie traita. Albastru
acesta ceresc cu lumina lui este in permanenta pe
umarul nostru stang si ne insoteste, pentru ca cerul
de deasupra nostra se oglindeste in noi. Mai ramane ca
noi sa aruncam o privire dinspre inima catre umarul
stang ca sa putem privi cerul si sa putem zbura.
Acesta este mesajul meu, imi doresc sa zburam in
lumina cerului si sa ne spalam in lumina lui ca
intr-un ocean.Cu aceasta dorinta nu poti sa trisezi.
Asta inseamna ordine , armonie, liniste, sanatate ,
putere si glorie .
Prin frumusetea pe care Dumnezeu a creat-o in
lume si in noi ,putem trai vesnic.
Multumesc.
Ilinca Nathanael